Mike Waudby, un tânăr de 32 de ani, din Hull, Marea Britanie, a decis să devină un exemplu pentru persoanele obeze după ce el a avut probleme cu greutatea. Acesta și-a lansat recent o carte în care vorbește despre experiențele prin care a trecut.
Suferea de depresie din caua faptului că ajunsese să cântărească 209 de kilograme, notează Daily Mail. Problemele cu greutatea au început să apară încă din perioada adolescenței. La vârsta de 21 de ani cântărea aproape 140 de kilograme, iar atunci la 29 de ani ajunsese să cântărească 209.
Suferea de obezitate morbidă și pentru a-și pune capăt suferinței pe care o simțea din cauza depresiei pe care a dezvoltat-o a încercat să își pună capăt zilelor. După ce a supraviețuit acestei tentative, britanicul a decis că este momentul să ia atitudine împotriva kilogramelor în plus.
Ca să scape de surplusul de greutate și-a căutat pe internet un program de slăbire pe care l-a urmat. Camera și-a transformat-o în sala de antrenamente, unde obișnuia să fac sport trei ore pe zi.
În 18 luni bărbatul a slăbit peste 114 de kilograme. „Eram dezgustat de felul în care arătam în perioada în care cântăream peste 209 kilograme. Trebuia să fac ceva. După ce am slăbit am început să am probleme cu pielea, care îmi atârna la nivelul burții și a brațelor”, a mărturisit Mike.
Pentru a scăpa de aspectul inestetic al pielii lăsate, britanicul a apelat la chirurgia plastică, iar apoi pentru a se tonifica și-a făcut abonament la o sala de fitness, unde, cu ajutor specializat, a învățat cum să își lucreze diferitele mase de mușchi. În prezent este antrenor de fitness și îi ajută și alte persoane cu probleme de greutate să slăbească.
Mai mult, și-a lansat și o carte în care vorbește despre propria experiență ca obez și despre pașii pe care i-a urmat pentru a scăpa de surplusul de greutate.